Escherichia coli (E. coli) este o bacterie care trăiește în mod normal în intestinul uman și animal, unde ajută la digestie. Majoritatea tulpinilor sunt inofensive, însă unele pot deveni patogene și pot cauza infecții intestinale sau urinare.
Infecția cu E. coli se manifestă adesea prin probleme digestive, dar poate duce și la complicații grave, în special la copii, vârstnici sau persoane cu sistem imunitar slăbit.
Tipuri de E. coli (Escherichia coli)
- coli enteropatogenă (EPEC) – Cauzează diaree acută, în special la sugari și copii mici.
- coli enterotoxigenă (ETEC) – Produce toxine care provoacă diaree severă, fiind o cauză comună a „diareei călătorului”.
- coli enterohemoragică (EHEC) – Poate produce toxine Shiga, provocând diaree cu sânge și, în cazuri grave, sindrom hemolitic uremic.
- coli enteroinvazivă (EIEC) – Se comportă similar cu bacteria Shigella, cauzând inflamație intestinală și diaree sângeroasă.
- coli uropatogenă (UPEC) – Responsabilă pentru majoritatea infecțiilor urinare.
- coli meningogenă – Poate provoca meningită la nou-născuți, fiind o formă rară, dar gravă.
Simptome E. coli
Simptomele infecției cu E. coli variază în funcție de tipul de tulpină, dar cele mai frecvente includ:
- Crampe abdominale intense
- Diaree apoasă sau cu sânge
- Greață și vărsături
- Febră ușoară până moderată
- Oboseală, stare generală de rău
- În cazuri severe: urinare redusă, paloare, icter – semne ale sindromului hemolitic uremic, o complicație gravă.
Cum se transmite Escherichia coli
Bacteria E. coli se transmite, în principal, pe cale fecal-orală. Modalități frecvente de contaminare:
- Consumul de alimente contaminate – carne insuficient preparată termic, lapte crud, brânzeturi nepasteurizate, fructe și legume nespălate.
- Apa contaminată – băut sau contact cu apă din surse nesigure (fântâni, lacuri, piscine neigienizate).
- Contactul direct cu persoane infectate – prin mâini murdare sau obiecte contaminate.
- Igienă deficitară – spălarea necorespunzătoare a mâinilor după folosirea toaletei sau manipularea alimentelor.
Diagnostic Escherichia coli
- Coprocultură – identifică prezența E. coli în materiile fecale.
- Urocultură – pentru infecțiile urinare cu E. coli.
- Teste de sânge – în cazuri severe, pentru a verifica complicațiile (de exemplu, sindromul hemolitic uremic).
- PCR și teste imunologice – pentru identificarea tipului de tulpină și a toxinelor produse.
Tratament Escherichia coli
- Hidratare – esențială pentru prevenirea deshidratării, mai ales în caz de diaree severă.
- Regim alimentar ușor – se evită alimentele grase, prăjite, lactatele și sucurile acidulate.
- Antibiotice – se administrează doar în anumite cazuri, sub supravegherea medicului; unele tulpini (ex. EHEC) pot agrava simptomele dacă sunt tratate cu antibiotice.
- Probiotice – pot ajuta la refacerea florei intestinale.
- Spitalizare – necesară în formele grave, cu complicații sistemice sau în cazul pacienților vulnerabili.
Sfaturi de prevenție
- Spală mâinile frecvent – mai ales după folosirea toaletei, schimbarea scutecelor sau manipularea alimentelor.
- Gătește complet carnea – mai ales carnea tocată (burgeri, mici); E. coli poate supraviețui în carne insuficient preparată.
- Evită laptele crud sau brânzeturile nepasteurizate – pot conține tulpini patogene.
- Spală bine fructele și legumele – în special dacă sunt consumate crude.
- Bea apă doar din surse sigure – evită fântânile sau râurile dacă nu sunt testate.
- Evita contactul cu persoane bolnave – și dezinfectează suprafețele și obiectele comune.
- Igienizează bine bucătăria – plăcile de tăiat și ustensilele trebuie curățate după contactul cu carne crudă.
