Pacienții oncologici sunt supuși mai multor riscuri asociate circulației sangvine. Unul dintre acestea este riscul de 4 până la 7 ori mai mare de a dezvolta un tromboembolism venos (TEV), față de ceilalți oameni. Mai mult, există pericolul de 3 ori mai mare de tromboembolism venos recurent și de 2 ori mai mare de sângerare asociată anticoagulării, și un risc de 10 ori mai mare de deces față de pacienții fără boală oncologică. De aceea, tromboza asociată cancerului este o cauză majoră de îmbolnăvire și mortalitate.
Din păcate, sunt mai multe cauze care pot provoca hipercoagulabilitatea unui pacient oncologic: imobilizare prelungită, infecții, intervenții chirurgicale, chimioterapie, cancerele cu risc crescut de TEV. Factori de risc asociați pacientului pot fi insuficiența cardiacă cronică sau obezitatea, mai ales la persoanele de peste 75 de ani.
O parte dintre medicamentele folosite în terapia oncologică cresc riscul de dezvoltare a unui tromboembolism venos (TEV), terapia antiangiogenică, factorii de stimulare ai eritropoezei, sărurile de platină, tratamentul hormonal și thalidomida.
Netratată, tromboza venoasă profundă poate determina, în 50% dintre cazuri, tromboembolism pulmonar la aproximativ 3 luni de la dezvoltarea acesteia. Iar riscul de deces este de 25%.
Cele mai comune localizări ale tumorilor primare diagnosticate în timpul unui episod de tromboembolim venos sunt: cancerul pulmonar (17%), cancerul de pancreas (10%), colo-rectal (8%), renal (8%) și de prostată (7%).
Incidența tromboembolismului venos la pacienții deja diagnosticați este usor diferită, cea mai mare fiind la pacienții diagnosticați cu cancer pancreatic (8,1%), renal (5.6 %), ovarian (5.6%), pulmonar (5.1%) și de stomac (4.9%).
Ce măsuri recomandă specialiștii
Cum trebuie acționat în cazul indentificării TEV la pacienții ocologici? Se identifică acei pacienți care pot beneficia de profilaxie farmacologică și se decide tratamentul eficient pentru reducerea riscului de recurență și mortalitate.
În ghidul ASCO (American Society of Clinical Oncology), anticoagulantele orale au fost adăugate ca opțiuni pentru profilaxia și tratamentul tromboembolismului venos.
Ultimul ghid de practică clinică ASCO vine cu următoarele recomandări:
1.1. Pacienți spitalizați, cu criză viscerală si alte comorbidități sau mobilitate redusă, trebuie să primească tromboprofilaxie farmacologică în absența sângerărilor sau a altor contraindicații.
1.2. Pacienții spitalizați care prezintă criză viscerală, fără alți factori de risc suplimentari pot să primească tromboprofilaxie farmacologică în absența sângerărilor sau a altor contraindicații.
1.3. Pacienții internați nu ar trebui să primească tromboprofilaxie farmacologică de rutină în scopul exclusiv al procedurilor minore sau al perfuziei de chimioterapie și nici pacienții supuși transplantului de celule stem / măduvă osoasă.
2.1. Tromboprofilaxia farmacologică de rutină nu trebuie oferită tuturor pacienților tratați ambulator.
2.2. Profilaxia trebuie începută preoperator.
2.3. Un regim combinat de profilaxie farmacologică și mecanică poate îmbunătăți eficacitatea, mai ales la pacienții cu cel mai mare risc.
2.4. Tromboprofilaxia farmacologică la pacienții supuși unei intervenții chirurgicale majore pentru cancer trebuie continuată timp de cel puțin 7-10 zile.
În ciuda asocierii bine cunoscute a TEV și cancer, conștientizarea pacientului cu privire la risc și semnele de avertizare ale TEV rămâne scăzut. Este necesară educația medicale și conștientizarea pacientului. Oncologii și echipele lor ar trebui să se asigure, cel puțin, că pacienții au o recunoaștere de bază a semnelor de avertizare TEV. Mai departe, un lucru esential, este educația care poate ajuta pacienții să distingă între simptomele secundare bolii lor de bază, tratament, și alte cauze potențiale.