Cancerul de prostată este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice. Este pe locul întâi în lume la cancere care afectează bărbații. Există statistici care atestă că sunt peste 1,4 milioane de cazuri noi de cancer de prostată diagnosticate la nivel global, acesta făcându-se responsabil de peste 50 de mii de decese numai în Europa.
Potrivit Globocan, în România avem anual peste 20 de mii de cazuri noi de cancer de prostată și peste 3 mii de decese. Implicațiile și repercursiunile la nivelul sistemului de sănătate sunt devastatoare, atât prin costurile economice pe care le generează, cât și prin invaliditatea și afectarea calității vieții bărbaților cu cancer de prostată.
Factori de risc în cancerul de prostată
Prima prostatectomie și primul cancer de prostată au fost descrise de un chirurg englez în 1853. Cauza numărul unu este determinarea genetică. Există studii care atestă că în familiile în care rude de gradul 1 sau 2 au avut un cancer de prostată, probabilitatea de a dezvolta pe parcursul vieții un astfel de cancer este de 3-4 ori mai mare decât în rândul populației generale. Există totodată și un determinism legat de rasă, în sensul că bărbații din Nord-America, din țările vestice și populația de origine evreiască au un risc de a dezvolta cancer de prostată de 2-3 ori mai mare decât populația generală.
La polul opus se află populația din țările din Asia de Est. Japonia are cea mai mică incidență a cancerului de prostată. Paradoxal, există studii care au arătat că în rândul emigranților plecați din Japonia în America de Nord, incidența cancerului de prostată s-a normalizat și a atins-o pe cea a populației indigene. De aici concluzia că în etiologia cancerului de prostată sunt implicați multipli factori, atât alimentari cât și de mediu.
Un alt factor de risc îl reprezintă obezitatea, respectiv sindromul metabolic. Un diametru abdominal mai mare de 102 cm, rezistența la insulină, obezitatea de tip ginoid la bărbați sunt factori implicați în apariția cancerului de prostată.
Bolile inflamatorii colorectale sunt factori predispozanți în apariția cancerului de prostată, la fel ca expunerea la metale grele sau consumul exagerat de carne roșie. Un alt factor de risc implicat în apariția cancerului de prostată îl reprezintă prostatita cronică de diverse etiologii. Practic orice inflamație cronică în sferă pelvină, fie că este de etiologie prostatică sau colorectală determină sau crește riscul apariției cancerului de prostată.
Factori de protecție
Există și cealaltă perspectivă, adică factorii protectori împotriva apariției cancerului de prostată: resveratrolul, licopenele, fitoestrogenii și consumul moderat de cafea.
Resveratrolul este un micronutrient care se găsește în coaja legumelor și fructelor de culoare roșie. Cea mai mare cantitate se găsește în coaja de strugure. Licopenele se găsesc în coaja de roșie. Profilactic este recomandată consumarea de cantități crescute în mod special de fructe și legume colorate în roșu.
Semne și simptome
Din păcate, evoluția cancerului de prostată este destul de insidioasă și principalele semne și simptome care apar se suprapun cu alte simptomatologii ale aparatului genito urinar (prostatită cronică, hipertrofie benignă de prostată, infecții urinare etc.). În primul rând, ce ar trebui să alarmeze bărbații este frecvența cu care se merge la toaletă, așa zisa polachiurie (mersul la toaletă de mai mult de 5-6 ori pe zi), mersul la toaletă pe parcursul nopții, senzația de greutate la micțiune (intensitatea și ușurința cu care se produce urinarea este afectată).
În stadii mai avansate apare o durere difuză în sfera pelvină, durere care iradiază fie la nivelul organelor genitale, fie pe picior. Iar în stadiile avansate, când deja s-au instalat metastazele osoase, apar dureri la nivelul sistemului osteoscheletal. Primul semn este fractura directă în os patologic, care apare când vorbim deja de un cancer aflat în stadiu extrem de avansat, respectiv gradul 4.
În principiu, persoana care ar trebui să diagnosticheze și să facă primii pași în algoritmul de diagnostic este medicul urolog. Însă un simplu tușeu rectal poate face și medicul de familie, medicul oncolog sau medicul chirurg. Dar în principiu, cancerul de prostată este diagnosticat în primă fază de medicul urolog.
Diagnosticarea cancerului de prostată
Diagnosticul de certitudine se pune în baza unui algoritm. Prima etapă este simptomatologia clinică, care este confirmată de către medicul urolog și care confirmă modificări de structură și formă a prostatei. Următoarele lucruri care se fac sunt testele de laborator (decelarea valorii PSA). Ulterior, dacă analizele sunt crescute și există semne de întrebare vizavi de structură și modificări de formă sau de prezența unui nodul cu caracter suspect la palparea digitală, se efectuează un RMN multiparametric de prostată, care pune diagnosticul imagistic ce ridică înalta suspiciune de prezență a unor noduli cu caracter malign. Diagnosticul de certitudine se confirmă doar histopatologic, prin puncție (transrectal/transperineal). În urma examenului histopatologic de laborator se primește rezultatul de certitudine, respectiv adenocarcinom prostatic.
Pentru a iniția tratamentul, avem nevoie de o stadializare a bolii și de un bilanț imagistic complet. În cazul în care boala pare să aibă extensie limitată și scorul Gleason (factor de prognostic al cancerului de prostată) este relativ mic, ghidurile de tratament nu recomandă un bilanț imagistic extensiv. Este bine ca după efectuarea biopsiei să se efectueze un CT complet (torace, abdomen, pelvis) și o scintigrafie osoasă completă. În cazul în care pacientul suferă de alte comorbidități ( hipertensiune, boli autoimune, boli virale, hepatite), trebuie luat avizul pentru inițierea tratamentului cu viză oncologică.
Tratamente și terapii
Opțiunile terapeutice sunt multiple și defalcate în funcție de gravitatea bolii. Există un consens internațional în ceea ce privește gradul de risc al cancerului de prostată și sunt mai multe categorii. Cancerul de prostată cu grad scăzut beneficiază în principal de o abordare pasivă; prin imagistică repetată și biopsii seriate încearcă să se amâne cât mai mult un tratament agresiv.
În cazurile intermediare, în care boala prezintă semne mai agresive, se poate iniția tratamentul. În principiu există două paliere și două mari opțiuni terapeutice: radioterapie și chirurgie. Ghidurile americane de tratament, acceptate de comunitatea largă medicală, au la bază un principiu foarte pragmatic: speranța de viață. În cazul în care pacientul are o speranță de viață foarte bună (de peste 10 ani), se preferă abordarea chirurgicală. Dacă pacientul are comorbidități și există și alte patologii care se suprapun cu cea oncologică, se poate opta ca tratament pentru radioterapie.
Din punct de vedere al afectării și al creșterii speranței de viață, meta-analizele au arătat că ele sunt echivalente din punct de vedere terapeutic. În funcție de scorul Gleason, se poate opta pentru tratamentul hormonal care este inițiat de către medicul oncolog. O altă abordare terapeutică destul de puțin folosită la noi în țară este radioterapia interstițială, prin implantarea de semințe radioactive la nivelul patului prostatic.
Reacții adverse ale tratamentelor și terapiilor
Bineînțeles că există reacții adverse. Chirurgul urolog și radioterapeutul trebuie să discute cu pacientul și să îi prezinte întreg spectrul de reacții adverse. Ele sunt diferite ca și consistență, intensitatea și rapiditatea cu care se instalează.
În cazul prostatectomiei, complicațiile ce pot apărea sunt strict legate de procedura chirurgicală: incontinență (capacitatea bărbatului de a-și controla voluntar sfincterul în timpul micțiunii) și/sau tulburări de dinamică sexuală, care dispar după prostatectomie.
În cazul radioterapiei, reacțiile adverse se instalează mai târziu și sunt legate de efectele colaterale ale utilizării radiațiilor ionizante în timpul procedurii: cistită radică/ rectită radică/ tulburări de tranzit/ dureri difuze în zona pelvină.
În ceea ce privește tratamentul hormonal, reacțiile adverse sunt legate de suprimarea secreției de testosteron, ce are ca efecte: creșterea în greutate, bufeuri, hipertensiune, despresie, anxietate, tulburări la nivel hepatic, tulburări ale somnului.
Cancerul de prostată și stilul de viață
În principiu, stilul de viață al pacientului cu cancer de prostată nu ar trebui să se schimbe, indiferent de stadiul de boală și de opțiunile terapeutice pe care le adoptăm. În general, evoluția naturală a cancerului de prostată este una suficient de lungă, iar reacțiile adverse sunt relativ ușor de gestionat și nu ar trebui să pună probleme pe termen lung.
Statisticile medicale plasează cancerul de prostată pe primele locuri ca incidență, dar în ce privește mortalitatea, este a noua sau a zecea cauză de deces. Deci această boală nu este agresivă, este un cancer cu evoluție lentă, cu multiple linii de tratament și care oferă o calitate a vieții pe parcursul tratamentului destul de ridicată, comparativ cu alte tumori solide.