Melanomul cutanat este o formă agresivă de cancer de piele, care apare din proliferarea necontrolată a melanocitelor – celule situate la nivelul epidermului și al foliculilor de păr.
Dr. Ioana Lazăr, medic specialist Oncologie, subliniază: „Melanomul nu are simptome care să alerteze pacientul din timp, de aceea auto-examinarea este esențială. Persoanele cu numeroase alunițe, cele cu piele deschisă la culoare sau care au fost expuse frecvent la soare trebuie să fie atente la eventuale modificări ale nevilor pigmentari. Orice schimbare de formă, margini, culoare sau dimensiune a unei alunițe impune consult dermatologic de urgență.”
Stadializarea melanomului cuprinde patru etape: stadiile I și II sunt incipiente, stadiul III indică afectarea ganglionilor limfatici, iar stadiul IV semnalează prezența metastazelor în alte organe.
Mai multe informații despre indicele Breslow și alte detalii importante puteți afla din interviul de mai sus.