Decizia de inițiere a tratamentului de Radioterapie este luată în cadrul Comisiei Oncologice (Tumor Board), care analizează fiecare caz în detaliu.
„În prima etapă, pacientul efectuează un CT de simulare, prin care obținem imagini precise ale zonei de interes. Pe aceste imagini, medicul radioterapeut conturează cu atenție volumul tumoral sau zona de unde a fost extirpată tumora, precum și organele sensibile din apropiere. Ulterior, planul este transmis către colegii fizicieni medicali, care calculează doza optimă de radiații, asigurându-se că țesuturile sănătoase sunt cât mai bine protejate. După finalizarea și validarea planului de tratament, pacientul este informat și programat pentru începerea ședințelor”, explică dr. Georgel Godja, medic specialist Radioterapie la Neolife Vâlcea.
Înainte de începerea efectivă a tratamentului, pacientului i se oferă toate informațiile necesare: numărul de ședințe, posibilele reacții adverse și indicațiile de urmat. Poziționarea pentru fiecare ședință se face cu precizie, identic cu poziția din timpul CT-ului de simulare, pentru a asigura aplicarea exactă a tratamentului.
Urmărește interviul integral în video-ul de mai sus pentru a afla mai multe informații!