Tot ce trebuie să știi despre ecografia musculoscheletală

Ecografia este metoda imagistică cel mai frecvent utilizată în lume. Alte metode imagistice cunsocute sunt: examinarea radiologică – radiografia, tomografia computerizată ( CT), scintigrafia, rezonanta magnaetica nucleară (RMN), examinările invazive: endoscopia, colonoscopia, artroscopia, etc. Ecografia sau ultrasonografia este o procedură medicală de diagnostic, care funcționează pe baza ultrasunetelor, undelor sonore de înaltă frecvență ( peste 20000 Hz), pentru a crea imagini virtuale ale unor regiuni din organism. Se utilizează pentru diagnosticarea unor afecțiuni, pentru monitorizarea fătului în sarcină, monitorizarea unor probleme de sănătate sau ca tehnică de ghidaj în timpul unor intervenții terapeutice.

Ecografia musculoscheletală este utilizată din ce în ce mai frecvent pentru diagnosticarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor și poate fi considerată ca o “prelungire a degetelor clinicianului”, întotdeauna venind ca o tehnică adjuvantă în sprijinul acestuia.

Undele sonore emit vibrații care ajung în contact cu țesuturile, în funcție de densitatea lor, undele transmit ecouri, care sunt preluate de transductor și transformate în imagini, care sunt vizualizate pe ecran. Pentru examinarea țesuturilor în suprafață se folosesc ecografe cu sondă liniară (transductor) cu frecvență de 7,5-18 MHz.

Avantajele ecografiei versus alte investigații imagistice:

• Inofensivă, alte metode- radiografia, CT, scintigrafia, presupun expunere la radiații ionizante;
• Noninvazivă, alte metode precum artroscopia presupun o mică intervenție chirurgicală;
• Metodă de examinare în “timp real”, alte metode nu arată situația existentă într-un anumit moment;
• Poate fi efectuată și la patul bolnavului spre deosebire de majoritatea celorlalte metode;
• Accesibilă și ușor repetabilă;
• Nu există contraindicații, comparativ cu alte metode: RMN este contraindicată în implanturi metalice, stimulator cardiac, claustrofobie;
• Mai ieftină comparativ cu celelalte.

Dezavantaje:

• Operator dependentă, adică depinde de experiența operatorului;
• Permite examinarea structurilor aflate în mod direct și continuu în calea fascicolului sonor explorator, nu permite vizualizarea și altor structuri.Undele sonore nu traversează bine aerul și osul, astfel că sunt ineficiente pentru anumite regiuni care au gaze sau sunt acoperite de os: de exemplu plămâni. Pentru astfel de regiuni sunt mai indicate radiografiile, CT sau RMN. Cel mai bine sunt vizualizate segmentele periferice: articulații ( umăr, cot, pumn, mână, șold, genunchi, gleznă, picior) și mai puțin coloana vertebrală.

Daca cititi buletinul ecografic s-ar putea să întâlniți termeni precum:

• Transsonic (anecogen) = orice structura lipsită de ecouri- tesuturi cu conținut lichidian;
• Ecogen = structură care reflecta puternic US, produsă de structuri bogate în țesut conjunctiv, os, calcificări, metal, aer, etc;
• Hiper – sau hipoecogen = structuri mai dense sau mai puțin dense;
• Ecostructură = structură ecografică a țesutului examinat.

Ce fel de țesuturi pot fi examinate?

• Mușchii – structura lor, leziuni (rupturi) în caz de traumatisme cu formarea de hematoame și evoluția acestora, inflamații (miozite);
• Tendoanele – leziuni tendinoase posttraumatice sau inflamatorii: tendinite, tenosinovite, dezinserții de pe os;
• Ligamente – sunt structuri care întăresc capsulele articulare și pot fi examinate ecografic și descoperite leziuni;
• Integritatea unor oase accesibile sondei în caz de întreruperi ale corticalei osoase care nu pot fi vizualizate radiografic;
• Articulațiile periferice: umăr, cot, pumn, șold, genunchi, gleznă;
• Nervi periferici afectați posttraumatic; median (sindromul de tunel carpian), cubital, etc.

Afecțiuni ce pot fi diagnosticate

• Hematoame, calcifieri, rupturi, inflamații, formațiuni tumorale musculare, chiște;
• Artrite/ artroze cu acumulări lichidiene intraarticulare – sinovite, corpi străini, calcifieri, modificări degenerative de cartilaj și os subcondral – osteofite, chiște sinoviale;
• Tendinite, tenosinovite, rupturi, dezinserții tendinoase;
• Leziuni ligamentare – rupturi;
• Leziuni osoase – fracturi, periostite, depuneri de os, eroziuni.

Ecografia membrului superior

• Umăr: afecțiuni ce pot fi diagnosticate și a căror evoluție poate fi monitorizată – periartrite scapulohumerale: tendinite, tenosinovite, bursite, calcifieri, artroza umărului, patologia articulației acromioclaviculare: colecții intraarticulare, disjuncții posttraumatice, subluxații, eroziuni, osteofite.
• Cot: epicondilite, bursite, afectarea nervului cubital (ulnar), artrite, artroze, leziuni posttraumatice.
• Pumn: tenosinovite, artrite, chiște sinoviale, sindrom de canal carpian, artroze, leziuni posttraumatice.
• Mână, degete: formațiuni tumorale, artrite, artroze, tenosinovite, artroze, leziuni posttraumatice.

Ecografia membrului inferior

• Șold: periartrite coxofemurale: tendinite, bursite, artroză, displazii de șold la nou-născut, patologie posttraumatică, artrită.
• Genunchi : tendinopatii cvadricipitale/ rotuliene, patologia inflamatorie sau posttraumatică genunchi: hidartroze, artrită, bursite, afectare ligamentară și de meniscuri, chiște Baker / alte chiște poplitee, leziuni degenerative cartilaginoase/ osoase, corpi străini, tumori, leziuni vasculare și/sau de nervi.
• Gleznă, picior: artrite, tenosinovite, tendinite, leziuni posttraumatice de tendoane sau ligamente (postentorsă, de ex) leziuni degenerative cartilaginoase/ osoase, corpi străini, tumori, leziuni vasculare și/sau de nervi.

Repere terapeutice în afecțiunile periarticulare

În afectările periarticulare se poate recomanda tratament medicamentos – antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), corticoterapie locală (diprofos injectat sub acromion) în infiltrații ghidate ecografic, anestezice aplicate local (intra – sau periarticular sau în puncte dureroase).

Fizioterapie: termoterapie, crioterapie, electroterapie analgetică și decontracturantă (curenți diadinamici, interferențiali, curent galvanic etc), ultrasonoforeză, laser. Kinetoterapia este cea mai importantă deoarece recuperarea functionalității segmentului afectat este esențială în combaterea recurenței.

Tratamentul chirurgical se adresează pacienților tineri. La vârstnici tratamentul este de tip conservator.

Conf. Univ. Dr. Gilda Mologhianu – Medic Primar Recuperare Medicală