Dr. Dan Corneliu Jinga, Medic Primar Oncologie: ”Dacă un singur doctor are o șansă de eroare de aproximativ 25%, odată cu introducerea obligativității tumor board-ului, șansa de a greși scade sub 2%.“
Ce este această comisie oncologică sau tumor board?
În oncologie este un concept vechi, un concept care împlinește 50 de ani și presupune participarea în decizia terapeutică a unui număr cât mai mare de medici profesioniști, medici implicați în diagnosticul și tratamentul cancerului. Pentru oncologie, în mod particular, vorbim despre chirurgi, anatomopatologi, medici interniști care se numesc oncologi medicali și de radioterăpeuți. Pe lângă ei pot participa practic toate specialitățile chirurgicale și medicale . Din acest motiv s-a simțit nevoia ca cel puțin pentru oncologie, decizia terapeutică să fie împărtășită între toți acești specialiști pentru a oferi șansa fiecărui pacient de a avea tratamentul cel mai apropiat de nevoile lui, de boala pe care o are, de patologiile asociate, de vârstă și așa mai departe.
De când a apărut această abordare multidisciplinară?
A început în Statele Unite din anii 50 și, cum ei sunt foarte serioși, mă refer la tot ce înseamnă statistic la americani, au acumulat de-a lungul timpului toate informațiile respective și au văzut că în momentul în care pentru decizia terapeutică crește numărul doctorilor implicați de la unul singur până la 10-15 , procentual vorbind, șansa de a greși tratamentul scade miraculous. Dacă un singur doctor are o șansă de eroare de aproximativ 25%, odată cu introducerea obligativității unei astfel de comisii, șansa de a greși scade sub 2 %, ceea ce este foarte important.
Ce se întâmplă mai exact în aceste comisii?
În momentul în care te duci la comisie ca medic curant și prezinți un caz, știi că sunt mai mulți colegi care sunt foarte atenți la ceea ce le povestești și este îndepărtat și așa numitul factor emoțional. Practic colegii care sunt în comisie nu văd decât dosarele, văd filmele, văd imaginile dar nu văd pacientul în sine și cumva au o formă de independență mai mare decât cea a medicului curant care uneori se poate implica și emoțional .
Se întâmplă ca decizia comisiei să fie alta decât cea a medicului curant?
Trebuie să recunoaștem, toți suntem oameni și de multe ori te duci la comisie și te întorci cu altă atitudine terapeutică față de ceea ce ți-ai plănuit sau trasat înaintea comisiei. Poate că nu ai văzut un anume detaliu, poate că ți-a scăpat ceva, poate că un coleg a cerut o investigație suplimentară, poate pur și simplu ai avut o zi grea în ziua respectivă.
În România când a apărut conceptul de tumor board?
În momentul de față toate țările comunității europene, inclusiv România, au foarte bine legiferată necesitatea și organizarea unei astfel de comisii. La noi în țară se numește pompos: comisia de diagnostic și indicație terapeutică în oncologie și are un ordin de ministru de prin anul 2002 ultimul, dar în spate are o istorie pornind din anii 70-80 când cei 2 profesori, cel de la Cluj și București, profesorii Trestioreanu și Chiricuța au simțit nevoia să facă o astfel de întrunire medicală pentru fiecare pacient în parte.
Ce facem când avem o suspiciune? Mergem direct la medical oncolog?
Întotdeauna cheia unui sistem de sănătate bine organizat rămâne medicul de familie. Deci în momentul în care ai tu ca individ o suspiciune legată de orice afecțiune, orice îți perturbă bunul mers al zilei, primul lucru pe care îl faci este să întrebi medicul de familie. El este primul care trebuie să ridice suspiciuni și nu pacientul. În anumite țări din vestul Europei accesul spre oncolog este blocat prin gândirea medicului de familie. Medicul de familie își face o strategie, multe din investigații le stabilește și le execută acolo în medicină primară din 2 motive foarte clare. Primul motiv: angoasa este foarte mare când pacientul se prezintă direct în cabinetul de oncologie sau mai rău în clinica de oncologie unde toată lumea face un singur lucru și în al doilea rând oncologia o știe toată lumea că este o specialitate costisitoare, cineva plătește costurile de la țară la țară, sunt țari în care plătesc indivizii și sunt țări care plătește statul, cum este România dar cineva plătește și costurile sunt foarte mari. Un sistem bine organizat trebuie să folosească acesta cale firească medic de familie, oncolog, cum se întâmplă și invers după ce pacientul intră în remisie, este tratat, este așezat într-un echilibru cu boala lui, el este trimis din nou către medicul de familie care preia supravegherea lui pe următorii ani. Lucrurile astea sunt ușor confuze în ceea ce ne privește și deja există această angoasă, frică pentru că nu vrem să-i trimitem pe toți către cabinetele oncologice, în primul rând nu facem față și doi, angoasă ar fi mult prea mare. Cel mai mare beneficiu este un diagnostic corect în timpul cel mai scurt și un tratament adecvat diagnosticului. Asta îți oferă șansa maximă la viață, iar mai mult decât atât, după părerea mea, nici nu se poate.