More
    Contact
    021 9230 - București
    0232 930 - Iași
    0749 087 175 - Brașov
    0338 733 005 / 021 9230 - Brăila
    0350 733 002 / 021 9230 - Vâlcea
    Home
    Blog

    Simptome ale cancerului uterin și pașii de urmat

    Dr. Radu Dan Cristian
    Dr. Radu Dan Cristian
    Medic Primar - Obstetrică-ginecologie

    Care sunt principalele simptome pentru care vin femeile la medic și care duc la diagnostic de cancer uterin?

    Cel mai frecvent semn care le determină pe femei să vină, din păcate tardiv, și să primească diagnosticul de cancer de col uterin, este o sângerare vaginală. La o femeie în menopauză, care în mod normal n-ar trebui să mai sângereze, este un semnal de alarmă care trebuie să o trimită de îndată la medic. În cazul femeilor tinere sunt sângerări la contactul sexual, sângerări fără legătură cu menstruația.

    Care este traseul pacientei, din momentul în care primește diagnosticul de cancer?

    Diagnosticul clar, cu certitudine, vine în urma biopsiei. După care se fac investigații imagistice, încercăm să aflăm extinderea afecțiunii, să stadializăm boala din preoperator. Se face apoi un consult oncologic, eventual radioterapie și în ultimă instanță, intervenția chirurgicală.  Așadar intervenția chirurgicală nu mai are rolul central pe care îl avea acum câteva zeci de ani, ci este parte componentă a unui ansamblu mai complex, care se articulează în vederea obținerii sănătății pacientei.

    Există vreun procent din cazurile de cancer de col uterin care este determinat genetic și nu de HPV?

    Implicare genetică există în toate, dar nu e implicarea genetică pe care s-o determinăm ca fiind o genă, să arătăm cu degetul precum la cancerul mamar, de exemplu, genele BRCA sau la cancerul ovarian, când BRCA 1 și BRCA 2 sunt specifice sau pot indica că există un risc crescut. In cancerul de col uterin sunt implicații colaterale. Poate o imunitate de o asemenea natură, care nu reacționează cum trebuie față de o infecție virală, așa încât virusul HPV să rămână, să dea infecție cronică. Deci, asta ar putea să fie componenta ereditară sau componenta genetică. E doar ceva care suspectăm că ar putea să fie, un sistem imun care să nu reușească să facă față în mod optim infecției cu HPV.

    În ce măsură prezența cazurile de cancer în familie determină femeile să se prezinte la controale de rutină?

    Informația ajunge în familie mult mai repede, determinismul genetic e important în multe situații. În acest context femeile se prezintă la medic din două motive: ar putea să aibă aceleași caracteristici genetice sau pentru că i s-a întâmplat cuiva apropiat. Astfel că, fiind sub influența impresiei emoționale a ceea ce s-a întâmplat, pacientele aleg să vină destul de repede la consult.

    Care este influența și rolul medicilor de familie în campaniile de prevenire?

    Rolul lor este și ar trebui să fie foarte important pentru că acesta este rolul medicinei primare, prevenția, în special. De asemenea, accesul la specialist este moderat de medicul de familie. Multe dintre pacientele mele susțin că au fost trimise de doctorul de familie în vederea unui consult ginecologic, în caz contrar nu ar fi venit. În cabinetul meu se vede efectul pozitiv al implicării și al informării pe care o furnizează medicul de familie.

    Ce le transmiteți femeilor, legat de prevenție?

    Cumva, e un subiect delicat. Ar trebui să ne adresăm mai ales femeilor tinere, care-și încep viața sexuală. Cea mai eficientă prevenție este folosirea prezervativului. Acest lucru este, de departe, cel mai eficient mod de a face prevenție. Tot în partea de prevenție este vaccinarea, care oferă siguranță și o liniște substantială în ceea ce privește viitorul. De asemenea, controalele de rutină sunt extrem de importante. Căutăm nu neapărat să depistăm cancerul în stadii incipiente, ci să  depistăm leziunile pre-canceroase. Leziuni care ar putea eventual, în puține cazuri, sa conduca la cancerul de col uterin.

    Share: