Care este rolul mamografiei în diagnosticarea cancerului de sân și de ce este recomandată femeilor de peste 40 de ani?
Mamografia este principala metodă de depistare a cancerului de sân la femeile de peste 40 de ani. De aproximativ 50 de ani, de când a fost introdusă în practica medicală, mamografia ocupă locul central în diagnosticul cancerului de sân. De ce este indicată după 40 de ani? Pentru că majoritatea cancerelor de sân, însemnand o proporție semnificativă de peste 90 la sută, apare la populația feminină cu vârsta de peste 40 de ani. În plus, sânul tânăr, până la vârsta de 25-30 ani are sensibilitate crescută la iradiere. Din aceste considerente, pentru femeile cu risc obișnuit pentru cancerul de sân și care nu prezintă modificări ale sânilor, se recomandă începerea controlului mamografic de la 40 de ani.
Nu înseamnă însă că mamografia este contraindicată înainte de 40 de ani, dacă există o indicație specifică: spre exemplu, evaluarea un nodul mamar suspect clinic sau ecografic.
Programele de screening pentru pacientele cu risc crescut pentru cancer de sân (paciente cu mutații genetice sau cu istoric familial, includ control mamografic anual începând cu vârste de 30 sau 35 de ani, în funcție de politica țării respective.
În ce constă această procedură și cât timp durează?
Mamografia este o metodă radiologică, deci folosește radiația X. Standard se efectuează bilateral, câte 2 proiecții (cranio-caudăla și oblică) pentru fiecare sân, obținându-se 4 imagini. Efectuarea mamografiei presupune o ușoară compresie progresivă a fiecărui sân, de scurtă durată, sub 10- 20 de secunde. Întreaga procedură durează aproximativ 15 minute.
Mamografia se poate efectua în orice perioadă a ciclului menstrual. Este bine, însă, să se evite perioada de dinaintea menstruației, când sânii sunt mai sensibili. Nu necesită o pregătire prealabilă. Singura indicație este ca pacienta să nu folosească deodorant în zona axilei sau creme în zona sânilor în ziua examinarii.
Care este diferența între Mamografia cu Tomosinteză și cea digitală standard?
Mamografia cu tomosinteză, în momentul de față, este cel mai avansat tip de mamografie digitală. Prin faptul că tubul se mișcă în timpul achiziției, se obține un număr mare de imagini, aprox 150-200 pentru fiecare sân, în loc de 2 imagini ca la mamografia standard. Astfel, se poate analiza sânul mult mai detaliat și în profunzime.
Studiile efectuate au arătat o creștere a ratei de detecție a cancerului de sân cu aproximativ 30% prin mamografia cu tomosinteză comparativ cu cea digitală. Astfel a scăzut semnificativ numărul rezultatelor fals negative și fals pozitive, evitându-se puncții mamare sau intervenții chirurgicale care nu sunt necesare.
În plus, gradul de compresie la tomosinteză este mai mic, iar doza de iradiere este similară.
Mamografia este o procedură decontată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate?
Da, mamografia standard este decontată de Casa Națională de Asigurări de sănătate. Mamografia cu tomosinteză, nu.
România nu are dezvoltate programe de screening pentru cancerul de sân. Ar fi nevoie?
Programele de screening pentru cancerul de sân au fost implementate în lume, de la mijlocul anilor ‘80, iar actual se desfășoară în foarte multe țări din toată lumea. Datele furnizate de ele au arătat importanța detectării precoce a cancerului de sân, înainte de a deveni simptomatic. Cel mai important argument în favoarea screening-ului este scăderea mortalității prin cancerul de sân cu aproximativ 30%.
Depistarea cancerului într-o fază inițială înseamnă un tratament mai putin agresiv, cu costuri mai reduse și șanse mai mari de vindecare: peste 90% din cancerele de sân sub 1 cm se pot vindeca. Programele de screening presupun însă o organizare foarte complexă la nivel național ce implică resurse tehnologice, umane și financiare importante.
Din pacate, în România, în momentul de față, nu există un program național de screening pentru cancerul de sân, și foarte probabil, nu va fi posibil nici în viitorul apropiat.
De ce s-a ales mamografia și nu ecografia ca metodă de screening?
Mamografia este o metodă simplă, rapidă, relativ ieftină și răspândită pe scara largă. Spre deosebire de ecografie care este o metodă subiectivă, mamografia este puțin dependentă de operator și reproductibilă. Permite compararea cu examinări anterioare și, în felul acesta, decelarea unei leziuni noi sau evidențierea modificării unei leziuni mai vechi.
Un avantaj important al mamografiei îl reprezintă faptul că decelează microcalcificările, uneori singurul semn de cancer. Nici ecografia, nici examenul RMN nu poate evalua microcalcificările mamare.
Femeile nu apelează la mamografie de teamă că le doare sau că sunt iradiate…
Durerea este un element subiectiv, cu prag diferit pentru fiecare femeie. Chiar s-au facut studii pe tema "cât de dureroasă este mamografia?". Practic, 12% din femei au apreciat mamografia ca fiind dureroasă și doar 4% au considerat-o foarte dureroasă. Discomfortul este determinat de compresia sânilor care durează foarte putin, de ordinul secundelor.
Legat de iradiere, doza este foarte mică și limitată la nivelul sânilor. S-au facut mai multe comparatii, 2 dintre ele fiind mai semnificative: doza de la o mamografie este mai mică decât iradierea pe care o primește sânul într-un zbor trans-oceanic și este echivalentă cu iradierea naturală acumulată pe o perioadă de 7 săptămâni. Este mai mică decât doza de iradiere prin orice radiografie și semnificativ mai mică față de o examinare CT.
Poate fi făcută și de femeile însărcinate?
În cazul femeilor însărcinate, se preferă evaluarea ecografică. Doar dacă informațiile pe care le-ar aduce mamografia sunt absolut necesare pentru strategia terapeutică, se apelează la această metodă. Contează însă și perioada sarcinii, ca în cazul oricărei examinări radiologice. Preferabilă este evitarea efectuării mamografiei în timpul sarcinii.
Care este intervalul de timp la care se recomandă controlul mamografic?
În momentul de față nu există un consens referitor la intervalul optim la care ar trebui repetată mamografia. Acest interval variază în funcție de țară de la 1 la 3 ani. În cele mai multe țări europene și în USA intervalul de screening este de 2 ani.
Este mamografia suficientă pentru diagnosticul cancerului de sân?
Mamografia nu este o metodă perfectă, iar sensibilitatea ei în detectarea cancerului variază în funcție de structura sânilor.
De aceea, la sânii denși se recomandă corelarea cu ecografia, cele două metode fiind complementare. Uneori, când există discordanțe între semnele clinice și cele furnizate de mamografie sau ecografie, se indică efectuarea unui examen RMN mamar.
Dr. Cuturela Nicoleta
Medic Primar Radiologie - Imagistică