“25 august, o zi obișnuită…până la un moment dat. Eram la sora mea la Suceava și eram destul de stresată pentru că trebuia de vreo 4 zile să-mi vină rezultatul histopatologic în urma dublei mastectomii pe care o efectuasem în prima zi a lunii august. Faptul că întârzia nu era semn bun. Teoretic, primești rezultatul în 21 de zile dacă nu se descoperă nimic grav. Dacă rezultatul iese prost, se fac teste suplimentare, adică imunohistochimie.
Și, da, al meu întârzia să apară. Eu găseam, insa, diferite scuze. E vară, e perioadă de concedii, sunt mai puțini oameni la muncă, volum mare de lucrări. Și, oricum, nu are cum să mi se întâmple tocmai mie asta. Ce naivă, Doamne…
Pe la 10 și un pic îmi sună telefonul. Pe ecranul telefonului scria Chirurg Lucian Rușitoru. Am luat telefonul în mână, m-am uitat la sora și la tatăl meu. Ambii erau lângă mine la bucătărie, și le-am zis doar atât: Gata, a ieșit rezultatul.
Simțeam că mă sufoc. Brusc mi s-a făcut foarte cald, am ieșit din bucătărie și am urcat în dormitorul de la etaj.
- Ce faci?
- Bine, pe la Suceava la ai mei. A venit, nu?
- Da, este în fața mea.
- Ce zice?
- În primul rând, mă felicit pe mine că am reușit să te conving să iei decizia corectă. La mastectomie mă refer. În al doilea rând, te felicit pe tine că ai avut încredere în mine și ai luat cea mai bună decizia pentru viața ta.
- Nu-mi place introducerea asta….
- Nu e chiar cum speram.
- E mai rău…..?
- Da, dar nu ar trebui să te sperii.
Eh, abia în momentul ăla a-nceput să-mi fie frică. Îmi simțeam bătăile inimii și am inceput să înghit în sec. Vocea îmi tremura așa cum nu mi-a tremurat vreodată.
- Ok, zi-mi.
- Știi, ai numeroase focare de carcinom in situ, dar și carcinom invaziv
- Bun, deci am cancer.
- Da, ai cancer. Cand te intorci în București?
Am stat mult de vorbă cu Lucian și mi-a explicat, fie în termeni medicali, fie ca unui om care nu cunoaște toți termenii medicali, ce am acolo și ce e de făcut. După ce am stat mai bine de o jumătate de oră la telefon, am coborât să le dau și alor mei vestea. S-a facut liniste.
A doua zi am plecat la București. Am pus copiii, cainele și bagajele în mașină și am pornit la drum să ma fac bine.
În câteva zile eram din nou pe masa de operații pentru limfadenectomie (scoaterea ganglionilor). Alte dureri, alt dren, multe lacrimi și întrebarea “de ce eu?”.
Bun, am depășit și acest moment pentru că nu era timp pentru a-mi plânge de milă. Mi-am făcut rapid programare la Centrul Medical Neolife, la doctorul oncolog Corneliu Jinga. Mi-a fost recomandat ca fiind “ză best” în cancerul mamar.
“Doamna Neagu, luați un loc și făceți-vă comodă. Noi doi va trebui să ne împrietenim pentru că urmează o relație de lungă durată”.
Astea au fost primele cuvinte ale oncologului când am intrat în biroul lui. Pentru mine treaba asta nu a sunat rău, deși ar fi trebuit. Eu m-am gândit că dacă omul ăsta zice că vom avea o relație de lungă durată, înseamnă că mai am de trăit. Deci, lucrurile nu stau chiar așa de rau, nu?
- Doamna Neagu, am două vești pentru dumneavoastră.
- Abia aștept s-o aud pe aia bună.
- Nu, voi începe cu aia proastă. Din păcate, aveți cea mai agresivă formă de cancer mamar.
- Wow, în situația asta există și o veste bună?
- Da. Există tratament pentru ea și chiar functionează.
Vestea bună a fost ca un aer adânc tras în piept apoi expirat cu ușurință. Simțeam cum mi se descleaștă degetele și mi se relaxează toată musculatura. Foarte ciudată stare.
Din toata perioada de chimioterapie (5 luni), ziua în care am avut prima ședință a fost cea mai urâtă. Știți de ce? Era teama de necunoscut. Auzisem atât de multe lucruri urâte despre chimioterapie și efectele ei, încât am fost sigură că nu voi rezista fizic, dar și psihic. Da, mă așteptam la ce este mai rău. Mă îngrozea gândul că nu-mi voi vedea copiii mari, cât de dărâmați vor fi părinții mei când își vor îngropa copilul și că sora mea va ramâne fără sora ei. Parcă nici nu mă mai gandeam la faptul ca eu voi muri la 43 de ani, ci la câtă suferință voi aduce oamenilor când nu voi mai fi.
Da, atât de negre sunt gândurile unui om care află că are cancer și că trebuie să urmeze un tratament atât de agresiv cum e chimioterapia. Apoi a urmat a doua ședință și tot așa până mi s-au încheiat toate cele 16. Cum a fost toată această perioadă? Crunt.
Din punctul meu de vedere ăsta e cuvântul care o definește cel mai bine. Unele efecte adverse au fost greu de dus. Grețurile și durerile atroce de oase din prima cură le țin minte de parcă au fost ieri. Nu cred că voi putea vreodată să le scot din minte. Au fost zile în care nu m-am ridicat din pat. Nu eram capabilă de acest lucru atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Dar, întotdeauna există un “dar”. Eu am încercat să fac această perioadă să fie cât mai normală. M-am comportat atipic unui om bolnav. Nu am zăcut la pat decât atunci când mi-a fost foarte rău. În rest, am încercat să duc o viață normală. Ieșeam cu copiii în parc, mergeam la film, găteam, întâlnirile cu prietenii nu au lipsit nici ele. Ba chiar am și călătorit. Am refuzat încă de la început să-mi pun viața pe hold din cauza cancerului.
Chiar și la chimioterapie când mergeam, eram foarte aranjată. Fuste scurte sau rochii mulate, iar machiajul nu mi-a lipsit la nicio ședință din cele 16. De ce? Pentru că doar așa mă indepărtam, cu gândul, de boală, iar asta mă ajuta enorm în această luptă nedreaptă de “care pe care”.
Ce am realizat în toată această perioadă?
1. Cancerul nu are chip, în schimb lupta împotriva lui, da.
2. Oamenii încă mai asociază cancerul cu moartea.
3. Nu ești obligată să fii puternică, chiar dacă toată lumea din jurul tău îți spune că trebuie să fii.
4. Cât de bun este plânsul atunci când simți că nu mai poți și cu câtă îndârjire lupți după o porție sănătoasă de lacrimi.
5. Cât de importantă este familia în toată această luptă.
6. Cât de mult contează să-ți fie prietenii aproape.
7. Întrebarea “Cu ce pot să te ajut?” este mult mai valoroasă decât “Ce faci?”
8. Câtă forță poate să zacă într-un corp chinuit de citostatice.
9. Cât de mult începi să te iubești după ce tratamentul te urâțește.
10. Cancerul nu este o pedeapsă pentru ceva ce ai făcut sau nu ai făcut.
Ce urmeaza după chimioterapie? 30 de ședinte de radioterapie + tratament țintit pe forma mea de cancer. Tot la Neolife, de data asta sub monitorizarea dr. Liviu Stoleru.
Azi, când scriu acest articol, am încheiat a 15-a ședință de radioterapie și mai am tot atâtea.
Intru zâmbind acolo și ies la fel. Nu pot lăsa nicio boală să-mi taie pofta de viață și zâmbetul de pe față.
Lupta mea cu boala continua și știu sigur că va fi una cu happy end. Nu are cum altfel!”