Radioterapia reprezintă unul dintre tratamentele utilizate în oncologie, administrată fie secvențial, concomintent sau chiar ca terapie unică. Iradierea se face cu raze X (fotoni), cu energii similare radiației gamma. Odată ce s-a terminat iradierea (după fiecare ședință), pacientul nu rămâne radioactiv, și nu se recomandă izolarea față de alte persoane.
În general, acest tratament se utilizează în scop curativ sau paliativ în tumorile maligne, dar poate fi recomandat și în tumori benigne (non-canceroase), boli osteoarticulare (pinteni calcaneeni, Dupuytren, Lederhosen, gonartroze, coxartroze etc) și diverse alte afecțiuni inflamatorii, vasculare sau chiar endocrine.
În scop curativ, radioterapia se recomandă ca tratament unic sau adjuvant, pentru a controla tumora primară (+/- arii ganglionare) cu intenția de a eradica complet boala – în acest sens pot fi prescrise între 10 și 40 de ședințe (una pe zi, în unele cazuri două pe zi), în funcție de localizare, stadiu, tip celular și alte aspecte.
În scop paliativ radioterapia are rolul de a controla local simptomele și complicațiile legate de boală, dar fără a avea o intenție curativă – de exemplu metastaze cerebrale sau osoase. Cu toate acestea, în cazul bolii metastatice, se recomandă radioterapia în scopul controlului local al tumorii primare, similar cu recomandările curative.
Decizia de tratament se ia întotdeauna în baza concluziei unei Comisii Oncologice Multidisciplinare (Tumor Board), unde participă la discuții asupra fiecărui caz în parte medici din diverse specialități – chirurgie, oncologie, hematologie, radioterapie, ORL, ginecologie, radiologie, medicină nucleară etc.
Odată luată această decizie, pacientul va efectua computer tomograf pentru planul de tratament (se face în clinica în care va urma și radioterapia), iar în funcție de complexitatea cazului tratamentul poate începe după câteva zile sau 1-2 săptămâni. Întotdeauna se preferă un plan cât mai bun, nu cât mai rapid, dar fără a întârzia debutul iradierii mai mult decât este necesar.
În diferite cazuri, precum unele tumori cerebrale, neoplasmul rectal, unele neoplasme pulmonare, tumori genitale sau din sfera ORL se preferă chimioterapie concomitentă în timpul iradierii – din acest motiv rareori se indică chimioterapia de inducție (2-6 cicluri înainte de iradiere).
Pe timpul radioterapiei dar și după finalizarea acesteia, este posibil să apară unele efecte secundare – de aceea este necesar minim un consult de control pe săptămână, cu analize sanguine recoltate cu 1-2 zile înainte. Pacienții sunt sfătuiți să raporteze orice problemă apărută cât mai curând posibil, pentru a reduce sau evita efectele adverse.
Se contraindică absolut orice administrare de medicamente, suplimente alimentare, terapii alternative (homeopate sau naturiste) fără avizul medicului curant – de multe ori acestea nu sunt testate corect și deși se pot obține fără indicație medicală, pot face mai mult rău.
Tehnicile utilizate în radioterapie, deși unele pot fi mai avansate și altele mai vechi, se indică în funcție de localizarea țintei și de scopul iradierii. Astfel, în unele situații poate fi recomandată radioterapia 3D, în altele IMRT (Intensity Modulated Radiation Therapy), dar în cele mai multe se utilizează RapidArc / VMAT (Volumetric Modulated Arc Therapy).
În anumite cazuri poate fi indicată Radiochirurgia Stereotactică (SRS / SBRT). Această tehnică este diferită față de radioterapia clasică prin efectul radiobiologic, tehnica de lucru, precizia și alte aspecte. Radiochirurgia sau Radioterapia Stereotactică se recomandă în tumori radiorezistente (neurinoame acustice, melanoame, chordoame, osteosarcoame, chondrosarcoame, urotelial, clear cell renal carcinoma, estesioneuroblastoame etc) sau în cazul în care tumora se află foarte aproape de organe la risc (metastaze cerebrale, metastaze osoase vertebrale, neurinomul tangent la trunchiul cerebral, metastaze suprarenaliene, tumori / metastaze hepatice). Se poate utiliza și în cazul reiradierilor necesare la mai puțin de 6 luni după radioterapia clasică primară.
Spre deosebire de GammaKnife, Radiochirurgia Stereotactică efectuată pe acceleratorul liniar (Varian Truebeam STx) are mai multe avantaje: se pot iradia mai multe ținte deodată, tratamentul poate fi efectuat și în 3 sau 5 ședințe (nu doar una singură, astfel încât riscul de efecte secundare scade semnificativ). În plus, se pot iradia tumori oriunde în corp, nu doar cerebral.
Înainte de a efectua orice tip de tratament pentru bolile oncologice, pacientul trebuie să efectueze diverse investigatii imagistice și biologice, după caz: computer tomograf, rezonanță magnetică, uneori PET-CT, ecografii, mamografii, Scintigrafie Osoasă Whole-Body, biopsie și imunohistochimie, diverși markeri tumorali etc. Nu se recomanda nici un fel de tratament (chirurgie, chimioterapie, radioterapie) fără investigațiile imagistice și biologice relevante, exceptând cazurile de urgență absolută.
Pentru a putea lua o decizie corectă asupra indicației terapeutice, pacientul trebuie să prezinte toate documentele medicale, inclusiv CDuri IRM / CT / PET, bilete de externare, istoricul tratamentelor și trimiterile prin care alți specialiști recomandă și motivează indicația de radioterapie.
Dr. Zarma Filip
Medic Specialist Radioterapie
Centrul Medical Neolife Iași